VESS, un proiect pentru viitor

De curând, Institutul de Ştiinţe Spaţiale a lansat proiectul „Valorificarea Extensivă a Experienţei în Activităţi de Spaţiu şi Securitate”, pe scurt VESS. El este coordonat de către cercetătorul ISS, dr. Vlad Popa.

Proiectul nostru, bazat pe interdisciplinaritate ştiinţifică şi colaborare internaţională este foarte important pentru că în ultimă instanţă el va putea constitui un important pas în faţă în ceea ce priveşte aplicarea competenţelor spaţiale în viaţa de zi cu zi ( inclusiv dar nu numai în managementul dezastrelor).  El implică un număr mare de specialişti din domenii variate: astrofizicieni, ingineri, medici, psihologi, kinetoterapeuţi, seismologi.

O primă provocare ar fi ca o echipă românească formată din oameni cu pregătiri atât de diverse să colaboreze fructuos, să schimbe între ei informaţii care să ducă la progres ştiinţific şi tehnologic concretizat în timp atât prin   descoperiri teoretice şi brevete de invenţie. Echipele de la ISS lucrează în domenii de cercetare spaţială diferite, cum ar fi, de exemplu, cosmologia observaţională sau studiul plasmelor circumplanetare. Unul dintre obiectivele VESS este o intensificare a  colaborării româneşti în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) . Schimbul de experienţă cu partenerii din ESA va duce atât la îmbunătăţirea prezenței românești în viitoarele misiuni ESA,  cât şi la creșterea vizibilizarii pe plan mondial și național a eforturilor oamenilor de ştiinţă români. Asta va produce, implicit, o mai mare implicare a României în proiecte spaţiale internaţionale.

Procedurile de simulare și analiză de date realizate în alte proiecte științifice, „dezbrăcate” de contextul în care au fost dezvoltate și validate, își vor găsi aplicarea în analiza și predicția unor fenomene complexe, caracteristice evoluției economice, social-demografice, etc. Competența câștigată în dezvoltarea de software de „house keeping”, adica de gestionarea informatică a misiunilor spațiale, va putea fi transferată în aplicații mult mai apropiate de activitățile cotidiane, ca managementul culturilor agricole sau a traficului rutier, ca să dăm doar două exemple.

O parte din echipa VESS se va ocupa cu studierea unor „metode neinvazive de protecţie a persoanelor cu risc vital ridicat”. Pe scurt, tehnologii şi tehnici folosite până acum doar în misiuni spaţiale şi antrenamentul astronauţilor vor fi „ coborâte pe pământ”. Ele vor fi folosite pentru mărirea rezistenţei fizice şi psihice ale unor categorii profesionale supuse la un grad mare de efort precum pompieri, militari, sportivi, etc. De asemenea, metodele adaptate de echipa VESS  ar putea aduce progrese în ceea ce priveşte recuperarea fizică după accidente şi boli.

O altă iniţiativă ambiţioasă a VESS este crearea unei „Paltforme Integrate de Monitorizare Geospaţială pentru Supravegherea Cutremurelor Moderate şi Puternice din Zona Vrancea”. Practic, se vor studia în paralel datele obţinute de seismologi la sol cu cele obţinute în acelaşi timp de sateliţi şi cu ajutorul ştiinţelor spaţiale. Se va  înțelege dacă există o corelare între fenomene, ceea ce va putea duce la o mai bună evaluare a riscului seismic.

Le urăm succes colegilor noştri implicaţi în programul VESS şi vă vom ţine la curent cu rezultatele pe care le obţin.