Pe 15 octombrie 2013, a fost semnat Memorandumul de Înțelegere (MoU) privind Rețeaua Globală pentru Neutrini — Global Neutrino Network (GNN) — o asociație care reunește experimente independente la care participă toate telescoapele pentru neutrini din lume: ANTARES și KM3NeT (Marea Mediterană), la care participă și România, GVNT (Lacul Baikal) și IceCube (Polul Sud). Evenimentul a avut loc în Garching bei Muenchen, Germania, cu ocazia reuniunii MANTS, Simpozionul pentru Telescoapele din zona Mediterană și Antartică ce studiază Neutrinii.
Dr. Lucia Popa, cercetător ISS, primește distincția de membru corespondent al Academiei Internaționale de Astronautică
Academia Internațională de Astronautică (IAA) a acordat doamnei Dr. Lucia Aurelia Popa, cercetător al Institutului de Științe Spațiale (ISS), distincția de membru corespondent al acestui for. Diploma și insigna de membru au fost decernate cu ocazia Congresului IAC ce a avut loc în septembrie la Beijing, China, în cadrul festivității “Academy Day Honor Night Dinner”.
Fondată pe 16 august 1960 la Stockholm, Academia Internațională de Astronautică este un for unde cei mai cunoscuți experți în astronautică se întâlnesc în mod constant pentru a recunoște meritele colegilor, pentru a explora și discuta probleme actuale din domeniul cercetării și tehnologiei spațiale și pentru a oferi recomandări avizate pentru utilizarea și explorarea pașnică a spațiului cosmic.

Cafeneaua de știință și cercetătorii ISS vă invită să descoperiți semnăturile românești în spațiul cosmic
Luni, 7 octombrie 2013, între orele 19.00-21.00, cercetători din cadrul Institutul de Științe Spațiale (ISS) vor fi în direct la Radio România Cultural, în cadrul emisiunii Cafeneaua de Știință.

Institutul de Ştiinţe Spaţiale vă invită mâine la Noaptea Cercetătorilor!

Care este raza Schwarzschild a unei particule cuantice? ISS Talks cu Prof. Dr. Roberto Casadio de la Universitatea din Bologna
Pe 2 septembrie 2013, începând cu ora 11:00, Institutul de Științe Spațiale (ISS) organizează un colocviu ce îl are ca invitat pe Prof. Dr. Roberto Casadio de la Universitatea din Bologna. Prezentarea va aborda tema razei Schwarzschild a unei particule cuantice, fiind susținută în limba engleză. Colocviul are loc în Sala Studio din clădirea IFA, etajul 2.

De la micro la macro-cosmos alături de Institutul de Ştiinţe Spaţiale la Noaptea Cercetătorilor
Dacă ai privit vreodată cerul înstelat şi te-ai întrebat „Ce se află dincolo?”, în luna septembrie poţi afla răspunsul chiar de la un cercetător de la Institutul de Ştiinţe Spaţiale (ISS). Oamenii de ştiinţă din ISS ce desfăşoară experimente la sol, în apă, în aer şi în spaţiu vor fi prezenţi în Bucureşti la Noaptea Cercetătorilor, un eveniment ce sărbătoreşte ştiinţa şi se desfăşoară în toată Europa pe data de 27 septembrie.