Joi, 9 iulie 2015, începând cu ora 11:00, Horea Brânzaş va susţine o prezentare cu titlul: „Detectorul CORANIV (COsmic RAys NIVelmetry)”. Evenimentul va avea loc în sala studio din blocul turn.
Abstract:
„Lucrarea de faţă se referă la continuarea activităţii de cercetare descrisă de Etapa 2 / 2013 a prezentului proiect Nucleu. Scopul este realizarea unei instalaţii destinată nivelmetriei industriale pentru silozuri de mari dimensiuni, având ca principiu de funcţionare efectul pierderii de energie a miuonillor din radiaţia cosmică secundară”.