În data de 21 ianuarie 2015 a avut loc, la sediul Institutului de Ştiinţe Spaţiale (ISS), în cadrul Seminarului General Starwalker, conferinţa ştiinţifică cu tema „Abordarea psiho-neuro-motrică în înțelegerea și dezvoltarea Performanței Umane”, susţinută de Prof. Dr. Pierre de Hillerin, membru al Centrului de Competenţă în Tehnologii Spaţiale în sprijinul Zborului Spaţial cu Echipaj Uman – Starwalker.
Știri
La revedere, Venus Express!
Venus Express, misiunea Agenţiei Spaţiale Europene, a ajuns la final după opt ani, depăşind cu mult durata de viață planificată. Institutul de Ştiinţe Spaţiale a participat la acestă misune cu un proiect în cadrul ESA PECS – Programul pentru Statele Europene Cooperante, după ce România a devenit Stat European Cooperant în 2007, statut ratificat prin Legea nr. 1/2007. Cercetătorii ISS s-au concentrat pe investigarea cinetică a straturilor de plasmă ale Pământului şi ale planetei Venus.
Cercetătorii ISS, protagoniştii lucrării “Astrofizicienii”, câştigătoare la Premille Superscrieri 2014
Luiza Vasiliu, editor la Casa Jurnalistului și Dilema Veche, a câştigat unul dintre cele două premii Superscrierea Anului 2014, la cea de-a IV-a ediţie a Premiilor Superscrieri.
Lucrarea câştigătoare, “Astrofizicienii”, a fost inspirată de întâlnirea cu trei dintre cercetătorii Institutului de Ştiinţe Spaţiale, Nicuşor Arsene, Laurenţiu Caramete şi Octavian Micu, toţi membri ai Laboratorului de Cosmologie şi Fizica Astroparticulelor.
Infrastructura GRID a Institutului de Științe Spațiale, declarată obiectiv de interes naţional
Sistemul GRID pentru cercetarea de fizică şi domenii conexe din cadrul Institutului de Științe Spațiale (ISS) a fost declarat obiectiv de interes naţional ca urmare a Hotărârii Guvernamentale nr. 786/2014 privind aprobarea Listei instalaţiilor şi obiectivelor speciale de interes naţional, finanţate din fondurile Ministerului Educaţiei Naţionale.
Un GRID reprezintă o infrastructură computaţională distribuită, ce permite partajarea şi utilizarea în comun a resurselor de calcul, de stocare, precum şi a altor tipuri de resurse. GRID-urile folosesc resursele disponibile la un moment dat pe mai multe sisteme de calcul separate, interconectate prin intermediul unei reţele, pentru a rezolva probleme intensive din punctul de vedere al timpilor de execuţie si al capacităţilor de stocare necesare.
Dr. Gina Isar, în direct pe Radio România Cultural
Paula Gina Isar, cercetător al Institutului de Ştiinţe Spaţiale, este invitata Mihaelei Ghiţă la emisiunea Planeta Radio – Universul Ştiinţific, care va fi difuzată astăzi în direct pe Radio România Cultural, începând cu ora 17:05.
Cu această ocazie va avea loc o nouă dezbatere cu privire la rolul României în colaborarea internaţională Observatorul Pierre Auger şi importanţa contribuţiilor pe care ţara noastră le poate avea în următorii 10 ani în această colaborare din care face parte începând cu data de 13 martie 2014
Dr. Octavian Micu, invitat la emisiunea Sound of Science pe Gold FM
Astăzi, 28 noiembrie 2014, între orele 12:00 – 13:00, vă invităm să urmăriți emisiunea Sound of Science pe Gold FM (96.9 FM) la care participă Dr. Octavian Micu, cercetător al Institutului de Ştiinţe Spaţiale (ISS) în Laboratorul de Cosmologie și Fizica Astroparticulelor. Acesta va vorbi despre micro-gaurile negre, a căror existenţă este încă ipotetică.
Cercetătorul ISS alături de colegii săi de echipă propune, însă, o amprentă unică pentru identificarea dezintegrării găurilor negre microscopice. Identificarea semnăturii propuse de ei prin observații ar confirma teoria corzilor (string theory) și ar schimba fizica așa cum o știm astăzi.
Institutul de Științe Spațiale, prezent la Conferința „Spațiul: Ultima Frontieră” din cadrul Bucharest Science Festival 2014
Cercetătorii de la Institutul de Ştiinţe Spaţiale (ISS) sunt invitați să susțină prezentări în cadrul conferinței „Spațiul: Ultima Frontieră”, organizată de Asociația ASUR astăzi, 25 septembrie, ora 17:00 în sala Aula Magna a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Drept (Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 36-46).
În cadrul conferinţei se vor aborda trei mari zone de interes:
- Care sunt beneficiile directe ale explorării spaţiale? Cum ne îmbunătăţeşte viaţa de zi cu zi aici, pe Pământ?
- Cum contribuie astronomia, astrofizica şi explorarea spaţiului cosmic la progresul cunoaşterii umane?
- Cine sunt oamenii care s-au aventurat în necunoscut? Care sunt poveştile lor, care le sunt visele, cum le arată viaţa?
Noaptea Cercetătorilor 2014 – Sărbătoarea europeană a științei la București
Rampa de lansare este instalată, motoarele de propulsie sunt pregătite, călătoria începe!
Pe 26 septembrie, ora 17.00 în București, Parcul Tineretului, Intrarea Șincai începe călătoria în lumea științei la Noaptea Cercetătorilor 2014.
A new journey into the world of science at the Researchers’ Night 2014
On 26 September, the Researchers’ Night invites all the curious to take part in a trip to the fascinating world of science. Researchers, engineers, explorers and inventors will be meeting with you in the campuses or downtown areas of the following cities: Bucharest, Iasi, Cluj-Napoca, Timisoara, Constanta, Craiova, Galati, Brasov, Suceava, Bacau, Arad, Sibiu, Piatra Neamt, Tulcea, Oradea and Targu Jiu. Together with them you will take part in unique experiments, exciting conferences and contests with attractive prizes. The program for each city can be found on www.noapteacercetatorilor.eu.