In săptămâna 26-30 Martie, 2018, a avut loc „Școala Altfel” la ISS, timp în care zilnic o echipă de tineri cercetători entuziaști i-au fașcinat pe vizitatori cu noțiuni științifice fundamentale, mini experimente și explorări spațiale, chiar și într-un mediu foarte atractiv de realitate virtuală. Peste 400 de elevi de la clasele pregătitoare, primare și gimnaziale, insoțiți de profesori și părinți, veniți din Măgurele, București și Ploiești, ne-au trecut pragul în laboratoarele noastre în cadrul Programului Național “Școala Altfel: să știi mai multe, să fii mai bun”.
Elevii au putut deveni așadar exploratori spațiali pentru o zi, aflând câte puțin din tainele activităților de cercetare desfășurate la Institutul de Știinte Spațiale (ISS) din Măgurele. Astfel, cei mici au descoperit noțiuni noi despre fizică în general, iar cei mai mari și-au aprofundand unele cunoștințe dobândite deja la clasă sau acasă despre evoluția și structura Universului, a Sistemului Solar, a unei Găuri Negre sau a materiei în general.
Programul de vizită oferit la ISS a fost unul variat, atractiv și adaptat la audiență cu prezentări interactive, discuții libere, mici experimente pentru observarea spre exemplu a fenomenelor care au loc în urma interacțiilor dintre Soare și Pământ, a urmelor de ionizare lăsate de particulele cosmice dezvoltate în atmosferă, precum și alte observații variate prin ocularul microscopului la emulsii nucleare, prin ocularul telescopului la Soare și prin ochelari de realitate virtuală la Sistemul Solar și Univers.
Persoană de contact, Dr. fiz. Gina Isar <isar [at] spacescience [dot] ro >
Galerie foto