INA (Integrated Nonlinear Analysis) este un produs software interactiv, care permite analiza măsurătorilor satelitare folosind metode neliniare avansate de studiu a turbulenței în plasmele spațiale. Programul INA a fost dezvoltat în cadrul proiectului european FP7-STORM (Solar system plasma Turbulence: Observations, inteRmittency and Multifractals) la care ISS a avut o contribuție semnificativă. Echipa care a dezvoltat INA este formata din Dr. Costel Munteanu (cercetător la Institutul de Științe Spațiale – ISS), Dr. Marius Echim (cercetător senior la ISS și la Institutul Belgian pentru Aeronomie Spațială din Bruxelles) si Dr. Peter Kovacs (cercetător la Institutul de Geologie și Geofizica din Budapesta, Ungaria).
Programul INA este distribuit sub forma unui fișier executabil, care poate fi rulat pe Windows sau Linux, și poate fi descărcat gratuit de pe site-ul STORM, în urma unei cereri trimise la adresa de email <marius [dot] echim [at] oma [dot] be>.
Programul este scris în MATLAB (versiunea 2015a), însa poate fi utilizat independent prin instalarea unui compilator MATLAB, care poate fi descărcat gratuit aici. Printr-o interfață grafică intuitivă, INA permite o analiză statistică completă a unei serii temporale, adoptând metode precum: analiza descriptivă, estimarea densității de putere spectrală (PSD), spectrogramă, analiza funcțiilor de densitate a probabilității (PDF) fluctuațiilor, analiza cu metode wavelet, analiza funcțiilor de structură (SF) a fluctuațiilor și analiza multifractală folosind metoda fluctuațiilor ordonate de amplitudine (Rank Ordered Multifractal Analysis – ROMA).
INA este optimizată pentru analiza datelor de câmp magnetic și plasmă transmise de sateliții Venus Express, Cluster și Ulysses, însă dispune de module adecvate citirii și analizei și altor tipuri de date.
Pentru mai multe informații despre INA, dezvoltatorii programului pot fi contactați direct pe email: Dr. Marius Echim <marius [dot] echim [at] oma [dot] be>, Dr. Costel Munteanu <costelm [at] spacescience [dot] ro>, Dr. Peter Kovacs <kovacs [dot] peter [at] mfgi [dot] hu>.